Ne intrebam chiar si dupa atatia ani, de unde atata energie? Cum se poate sa fie alaturi de fiecare pacient in parte, ingrijindu-l, de fiecare apartinator, sfatuindu-l, de fiecare coleg, sprijinindu-l? Toate astea in timp ce mai face o prezentare la vreo conferinta sau congres, pleaca din tara la noi si noi cursuri, se ocupa de Societatea Romana de Oncologie Veterinara si reuseste sa fie si dedicata familiei? Ne-am promis ca o vom intreba, dar nu am prins inca un ragaz liber…
Chirurgia presupune, pe langa abilitati deosebite, si un caracter aparte, capabil de o detasare ce nu anuleaza empatia. Dan reuseste mereu sa isi canalizeze energia in directia corecta, astfel incat stii sigur ca, indiferent de presiunea momentului, va face alegerile potrivite, meritand cu prisosinta increderea pacientilor si a celor care ii insotesc. Cu un umor doar al lui, Dan reuseste sa anime chiar si cele mai tensionate situatii, stiind ca tonusul tuturor celor implicati este esential in vindecare.
Nu va lasati indusi in eroare de aparitia ingenua. Nici de ochii mari sau de vocea calina. Toate la un loc formeaza un Adevarat Luptator, unul care va scormoni in propriile cunostinte, in carti si in cele mai noi studii pentru ca toti cei pe care ii primeste sa fie sanatosi si fericiti. Ramane in arena pana cand stie sigur ca toata lumea este bine.
Cei peste 7 ani de practica nu i-au rapit nimic din pasiunea si atasamentul fata de animale care au facut-o sa aleaga aceasta meserie. Iar asta se vede in fiecare interactiune cu pacientii sai, pentru care are mereu abordarea potrivita, reusind sa inteleaga „mesajul”, chiar daca el nu este verbalizat. Daca punem la socoteala si blandetea care o caracterizeaza, ne explicam de ce unii beneficiari nu mai vor sa plece din consultatie.
Dragostea de animale este o forta vizibila in gesturi cat se poate de delicate. Maruan aduce in echipa noastra calmul si echilibrul, este omul care te linisteste doar prin propria prezenta, astfel incat pacientii nostri si apartinatorii lor sunt mereu pe cele mai bune maini (chiar daca alergice la manusile din … )
Se ia o doza maaare de pasiune, se adauga ambitie, dedicatie si dorinta de cunoastere, se amesteca bine si rezulta o mare capacitate de munca, dublata de toata empatia din lume. Suntem norocosi sa fi gasit aceasta combinatie in persoana Adelinei, si la fel sunt si toti cei care ne trec pragul